Centenar O.D. – „Arătările Domnului după Înviere”

şi să învieze“ (Luca 24, 1—7). „Duceţi-vă, vestiţi ucenicilor Săi că va merge în Galileia înainte de voi, acolo îl veţi vedea, după cum v’a spus“ (Marcu 16, 7). „Şi au alergat femeile dela mormânt cu frică şi cu bucurie mare să vestească ucenicilor“ (Matei 28, 8). „Pe când se duceau ele să spue ucenicilor iată Isus le-a întimpinat pe ele zicându-le: bucuraţi-vă. Iar ele apropiindu-se i s’au închinat Lui. Atunci Isus le-a zis „nu vă temeţi mergeţi şi spuneţi fraţilor mei să meargă în Galileia şi acolo mă vor vedea“ (Matei 28, 8—10). „Şi întorcându-se dela mormânt, vestiră toate acestea celor unsprezece şi la toţi ceilalţi. Şi s’a părut lor cuvintele acestea ca o minciună şi nu le credeau“ (Luca 24, 9—10).

       Iatr’aceste plecară la mormânt şi cei doi învăţăcei, Petru şi loan, cărora Magdalena le vestise învierea. loan fiind mai tinăr, „alerga înainte, mai repede de cât Petru“ şi amândoi erau cuprinşi de fiorul vestei. loan ajângând la mormânt, a văzut giulgiurile singure zăcând, dar i-a fost groază să între singur în mormânt „Apoi a venit Petru şi a intrat în mormânt şi a intrat apoi şi loan şi a văzut şi a crezut căci încă nu ştia Scriptura că trebuie să învieze din morţi. Şi s’au dus iarăşi ucenicii la ai lor, mirându-se întru sine de cele ce se făcuseră“ (loan 20, 2—10).
       Maria Magdalena, care venise cu Petru şi loan Ia mormânt, după depărtarea apostolilor, a rămas mai departe „plângând afară la mormânt. Şi plângând s’a aplecat în mormânt. Şi a văzut doi ingeri în veșminte albe şezând, unul de către cap şi altul de către picioare, unde zăcuse trupul lui Isus. Şi au zis ei aceia: femeie, ce plângi? Zis-a lor: că au luat pre Domnul mea, şi nu ştiu unde L’au pus pe Dânsul. Şi acestea zicând, s’a întors înapoi, şi a văzut pe Isus stând, şi nu ştia că este Isus. Zis-a Isus ei: femeie, ce plângi? Pe cine cauţi? Iar ei părându-i-se că este grădinarul, a zis lui: Doamne de L-ai luat Tu pe El, spune-mi mie unde L-ai pus pe Dânsul şi eu voi lua pe El. Zis-a ei Isus: Mariei întorcându-se aceea, a zis Lui: Ravvuni, ce se zice, Învăţăiorule Zis-a ei Isus: nu te atinge de Mine, că încă nu M’am suit la Tatăl Meu, ci mergi la fraţii Mei, şi le spune lor: Mă voi duce la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, și Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru (loan 20, 1 2 – 17)

       Aceasta este cea dânlâi arătare a Mântuitorului după sf. Învierea Sa. De mare cinste s’a învrednicit această Marie. Cea dintâi solie a învierii şi a vieţii s’a încredinţat ei. Şi cine era această femeie care s’a învrednicit de un lucru atât de mare? Maria Magdalena fusese o femeie vestită în desfrânări şi păcate, fusese femeia din care Isus a scos 7 diavoli (Luca 8, 2) fusese o femeia ce zăcea îngropată în iadul şi mormântul păcatelor. Dar prin lacrimile, prin căinţa ei şi prin iertarea Mântuitorului s’a izbăvit din cătuşele diavolilor, a înviat la o viaţă nouă şi s’a făcut o însufleţită vestitoare a lui Hristos (Luca 7, 36—50). Iată dragă cititorule, ce poate face căinţa şi ce poate face darul lui Dumnezeu dintr’un suflet ce se întoarce la Domnul.
Locul unde s’a arătat Mântuitorul Magdalinei după sf. Învierea Sa, este în biserica sf. Mormânt. Pe acest loc se află azi un altar şi o biserică aşa numită „biserica arătării“. În faţa acestui altar este un foişor, o încăpere mai largă, numită „grădina“. Aici a vorbit Mântuitorul cu Maria. O minunată mănăstire zidită de Ruşi în amintirea Măriei Magdalena se află şi în muntele Măslinilor, din sus de grădina Ghetismani.

       A doua oară s’a arătat Isus tot femeilor, când se întorceau dela mormânt (despre această arătare am vorbit mai înainte).
       A treia oară s’a arătat Mântuitorul la doi ucenici — Luca şi Ceopa — cari mergeau dela Ierusalim spre satul Emaus (Luca 24, 13— 33). Despre această arătare vom scrie mai pe larg în numărul viitor.
       Mântuitorul a ţinut apoi să întărească şi mai mult adevărul în În­viere.
       A patra oară s’a arătat tuturor învăţăceilor. „Fiind seară în ziua cea dintâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate, unde erau ucenicii adunaţi de frica Iudeilor, venit-a Isus şi a stătut în mijlocul lor şi le-a zis : „Pace vouă“. Şi aceste zicând, le a arătat mâinile şi coasta sa, şi s’au bucurat ucenicii văzând pe Domnul“ (loan 20,19—20). Cu acest prilej a încredinţat Isus apostolilor şi marea taină a căinţei. „Deci le-a zis lor Isus. iarăşi: pace vouă. Precum m’a trimis pe Mine Tatăl şi eu vă trimit pe voi. Şi acestea zicând, a suflet şi a zis: luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele se vor ierta lor și cărora le veţi ţinea, ţinute vor fi“ (loan 20 21—24) Şi le-a zis lor Isus: „Aşa este scris şi aşa trebuia să păţimească Hristos şi să învieze a treia zi din morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor în numele Lui pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri“ (Luca 24, 46-48)

     Apostolilor — şi urmaşilor lor — li s’a încredinţat să predice tuturor popoarelor, până la sfârâitul veacurilor, pocăinţa şi ertare în numele Domnului. Nu tot omul poate fi predicator şi apostol (şi greşeşte cela ce se crede a fi) însă tot creştinul e dator şi poate fi şi el un „martor“ al Învierii, adecă prin viaţa sa, prin pilda vieţii sale, prin vorbele sale, prin faptele sale, prin râvna şi dragostea sa să dea „mărturie“ despre ce putere este în Învierea Mântuitorului şi prin această „putere“ să atragă şi pe alţii la Domnul. În acest înţeles, fiecare creştin poate fi în cercul vieții sale un mic „apostol“ şi o „mărturie“ vie despre Învierea Domnului, Eşti şi tu dintre aceştia?

       Când s’a arătat Isus apostoIilor, unul din ei, Toma, n’a fost de faţă. Iar Toma, unul din cei doisprezece, care se zice Geamăn, nu era cu dânşii când a venit Isus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: „Am văzut pe Domnul“. Iar el a zis: de nu voiu vedea în mâinile lui semnul cuielor şi de nu voiu pune mâna mea în coasta lui, nu voiu crede. Şi după opt zile, iarăşi erau înlăuntru ucenicii şi Toma cu dânşii. Şi a venit Isus, uşile fiind încuiate, şi-a stătut în mijloc şi le a zis: „pace vouă“! Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău în ­ coace şi vezi mâinile mele. şi adă mâna ta şi o pune în coasta mea şi nu fi necredincios. Şi a răspuns Toma şi a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu. Şi Isus i-a zis: pentru-că m’ai văzut. Tomo, ai crezut, fericiţi ceice n’au văzut şi au crezut“ (loan 20, 24 —29), Ca să-i încredinţeze pe apostoli despre Învierea Sa, Isus a cerut şi mâncare şi a mâncat în faţa lor o parte dintr’un peşte fript şi dintr-un fagure de miere (Luca 22 42—49). Şi a făcut Isus şi alte multe minuni ca să credem că Ei este Hristos Fiul lui Dumnezeu şi crezând viaţă să avem în numele Lui (Ioan 20, 30—31). În toate chipurile Isus Mântuitorul a întărit minunea Învierii Sals şi credinţa în Înviere, pentrucă darul învierii noastre din morti, câştigat prin Învierea Domnului este temeiul şi temelia vieţii noastre, „Căci dacă n’a Înviat Hristos deşartă este credinţa noastră“ (I Corinteni 15, 14), deşartă ar fi şi viaţa noastră, am trăi în rând cu animalele.
       Credinţa în Înviere, în darul învierii noastre prin Învierea Lui, a întărit-o Domnul şi prin pilda lui Toma apostolul cel necredincios. Acest Toma e pus înaintea noastră nu atât ca chipul omului slab de credinţă, 

necredincios, ci mai ales e pus ca să ne tămăduiascâ credinţa noastră roasă şi slăbită de tot feliul de îndoieli. Să luăm aminte că alta a fost necredinţa lui Toma şi altcum e necredinţa noastră. Toma avea o îndoială ce-l căuta pe Domnul, îndoiala noastră caută să se scape de Domnul ca să putem păcătui. Necredinţa lui Toma era o boală ce căuta pe Doftorul ei, noi însă nu căutăm pe acest Doftor.
       Să cădem şi noi cu credinţa noastră cea bolnavă la picioarele lui Isus şi să pipăim ranele cuielor, adecă să ne adâncim credinţa în Jertfa Crucii, în credinţa şi înţelegerea că Isus a mărit şi a Înviat peanoi şi învierea noastră la o viaţă nouă. Numai din aceasta „pipăire“ a ranelor Mântuitorului ne vom putea ridica şi noi strigând ca Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu“… „fi Tu deacum Domnul meu, fi Tu Stăpânul meu, fi Tu Poruncitorul meu şi Cârmuitorul vieţii mele“…
       Casa unde li s’a arătat Isus apostolilor după înviere se păstrează și azi. E şi această casă tot foişorul unde Mântuitorul cu apostoli au luat Cina cea de taină.
Articol din «Lumina Satelor» 1926 Nr.16 pag.4