Câteva lămuriri în legătură cu învățătura despre credință şi faptele cele bune.
Din raportul No. 28, Oastea Domnului, București. – Din învățăturile sf. loan Gură de Aur

           Se discută mult învățătura despre credință şi faptele cele bune. Protestanții şi sectarii trec hotarul dreptei învățături, apăsând totul asupra credinței şi nimic asupra faptelor bune.
          lar unii din ai noștri trec în celalaltă extremă: apăsând prea mult asupra faptelor în detrimentul credinței.
Biserica noastră ortodoxă ține calea de mijloc, calea cea adevărată: omul se mântuie prin credință sa şi prin faptele sale.
Această învățătură a lămurit-o foarte frumos şi corect, ostaşul Domnului, scriitorul I. Gr. Oprişan, în adunarea Oastei dela București. O dăm mai jos.
Pe urmă dăm şi din învățăturile sf. Ioan Gură de Aur o frântură privitoare la această învățătură.
Adunarea îşi începe lucrul printr-o rugăciune de smerenie, ascultată în genunchi.
Se cântă ,,Împărate Ceresc”.
Predica. Fratele Oprişan ne vorbeşte despre fapta bună în raport cu credința, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
Sunt unii credincioşi cari țin mai mult la faptă – fiindcă socotesc credința o vorbă – iar alții cari pun mai mult temeiu pe credință, ca singurul isvor al faptei.
Cuvântătorul scoate în lumină ceiace spune Dumnezeu.
El zice: «după roadele lor îi veti cunoaşte» (Matei 7, 16) căci pomul care dă roade rele nu este pom binecuvântat. lar binecuvântarea o are credința din care purced roadele. Dacă această credintă stă pe stânca lui Hristos nu se, poate ca acela care aude Cuvantul Lui să nu-l facă (Matei 7, 24). Căci știind cele de mântuire sufletească, nu este de ajuns; «ferice de voi dacă le faceți», zice Domnul (loan 13, 17)
Fapta bună este variată la nesfârşit. Şi cuvântul ce ese din gură este o faptă: «rodul buzelor cari mărturisesc numele Lui» (Evrei 13, 15). Pentru a împlini voia lui Dumnezeu, Apostolul Pavel spune Evreilor «Dumnezeul păcii să vă facă destoinici pentru orice lucru bun» (Evrei 13, 21); iar Filipenilor «orice faptă bună să vă insufletească», Deasemenea Colosenilor (1, 10) «să vă purtați intr-un chip vrednic de Domnul aducând roade în tot felul de fapte bune». Lucru de notat este că «orice faceți, cu cuvântul său cu fapta, să faceti totul în numele Domnului» (Col. 3, 17). Asta înseamnă că oricine, în profesia sa, în lucrul său, să facă totul ca pentru Domnul. Apostolul lacov, în epistola sa, arată zădărnicia credinței fără fapte (2, 17; 2, 20) şi desăvârşirea credinței prin fapte (2, 22). Observația  aceasta e pilduită cu locul acela (2, 21) în care Avram a fost pus intr-o stare după voia lui Dumnezeu şi prin fapte (aducerea la altarul jertfei a propriului şi scumpului său fiu)
Este de însemnat în inima noastră că fapta cea mai mare rămâne totuşi credința: «Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El» (loan 6, 29). Căci nicăeri nu găsim scris «fapta ta te-a mântuit» ci «credința ta te-a mântuit» (Luca 18, 42; Luca 8, 48). Şi numai «cine crede în Mine are viața veşnică».
Pomul stă cu brațele întinse, parcă ar fi un om în rugăciune… Şi aşa este. Ca răspuns urmează florile şi roadele.
Dar nici o ureche cât de fină, și nici un ochiu cât de ager, n’a auzit pomul fălindu-se cu roadele lui! El rodeşte tainic şi fară să se întereseze pentru cine!
Fapta creştină ar trebui să fie urmarea credinței, ori ce altă socoteală i-ar sta la temelie îi ridică dreptul de faptă creştină. Domnul spune despre oamenii aceştia «faptele voastre sunt cârpe murdare înaintea mea».
Gândiți-vă la creştinii cari fac totul de ochii lumii şi vă veți încredința. Dăruitorul unei icoane, care tine să-i fie scris numele pe ea, ori al unei strane nu face o faptă creștina. Pomul de la margine de drumului îl face de ruşine pe acest creştin. Priveghetoarea ce cântă la dos, în frunziş, îl mustră. Spicul plecat il ține de rău. Şi totuşi… omul iese cu fapta în proțap! Ei bine, de aceia Domnul caută temelia faptei! credinta!
Se cantă: «Veniti, veniti».
Se comunică foarte interesante experiențe. Un frate ne aduce bucurii de la Ostaşii Domnului din Ardeal. Aceste bucurii ne înalță inimele
Cât de minunate sunt lucrurile Domnului, se vede şi din faptul următor. La începutul adunării un frate a prezentat Conducătorului nostru o casetă cu tot ce-a strâns el din economii, pentru a fi folosită cum va decide adunarea. Şi iată că, fără să se fi ştiut de acest gest frumos, alt frate ne arată suferinta unei văduve cu 5 copii dintre care unul tuberculos. Dumnezeu îl trimisese s’o cerceteze şi să ne comunice. Fratele Oprişan a încredințat caseta cu bani acestui frate ce împreună cu alți doi s’o ducă văduvei sărace.
Se cântă, foarte frumos, pe melodie ardelenească «În grădina Ghetsimani», de P. Dulfu.
Se cântă apoi «Tatăl nostru». .
Se încheie cu o calda şi înviorătoare rugăciune pentru ajutorul Domnului întru toate și pentru întoarcerea celor ce traesc în neorânduială.

Ce spune Sf. Ioan Gură de aur

         Acei cari au fapte bune şi credință la Dumnezeu n-au, se aseamănă cu trupurile cele moarte, cari sunt îmbracate cu haine bune, și infăşurate cu giulgiuri, dar n’au simtirea bunătăților. Pentrucă ce folos este omului să aibă suflet mort și nesimțitor, şi cu faptele cele bune sa fie îmbracat; faptele se fac întru nădejde de rasplătire a cununilor. Dar de vreme ce spre Poruncitorul ostenelii nu-l știi, pentru cine te osteneşti şi te trudesti? Ca precum la oameni întâiu grijesc pentru viața lor, și mai spre urmă socotesc de hrana lor. Într-acest chip dar se cade să avem nădejdea vieții la Christos, şi apoi să ne hrănim întru bunele fapte, pentrucă ceice nu se hranesc nu pot să traiască. Asemenea şi celce nu este viu nu se poate hrăni. Intr-acest chip celce lucrează fără de credință şi dreptate, nu poate să trăiască. Şi fără de faptele credintii, Împarației lui Dumnezeu nu se va putea învrednici. lar tâlharul crezând s-a îndreptat.
          Drept aceia nu-mi zice că n-am luat vreme să mă pocăesc, că am trăit cu credința faptelor celor bune lenevindu-mă m-am scăpat de spășenie.
          Mărturisitu-sa şi Cornelie întru milosteni şi rugăciuni, dar pe Christos nu-l cunoștea. Ci de vreme ce a văzut pre dânsul ochiu adevărului, adecă marele judecător şi celce ştie toate, Hristos, pentrucă bune erau faptele lui, iar credința neavând pentru aceea erau moarte. lar Domnul trimise înger catră el, ca să laude întru fapte pre celce bine se ostenea, şi sa-l cunune cu credința. Şi zice cătră el îngerul: Cornelie, rugăciunile tale și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, ci trimite la lope şi chiamă pre Simon care se chiamă Petru, și dacă va veni îți va spune cuvinte Dumnezeești, pentru cari cuvinte te vei spăşi, şi tu şi toată casa ta. Pentrucă încă nu avea mântuirea pentru faptele cele bune, pânăce a intrat la mijlocul faptelor, credinta.

(Luata din o carte veche Mărgăritarul, sf. loan Gură de Aur).

Sursa articolului «Oastea Domnului No.31,Pag.2 din 03,08,1930»