”Căci noi n’avem aici cetate statatoare, ci suntem în căutarea celei viitoare”
,,aşteptăm cetatea cea cu temelii tari al cărei meşter si ziditor este Dumnezeu”.

Toate Scripturile ne arată acest adevăr: suntem străini și călători în această lume Casa și patria noastră cea adevărată este ceriul, este lerusalimul cel ceresc. ,,Caci – zice ap. Pavel – n’avem aici, în lume, cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.. al cărei meșter şi ziditor este Dumnezea” (Evrei 13, 14. și 11, 10).
Dar nu numai Scripturile, ci și viața însăşi ne arată mereu cu degetul acest adevăr.
O casă nouă. Un lucru mișcător am văzut săptămånile trecute aici la Sibiu. Într’o stradă pe unde ies la preumblare, se clădea o casă nouă. Zidurile sporiau zi cu zi. lată-le ajanse la fereştri. Iată-le la coperiș… e gata și, coperişul… sus în vârful casei se înfige un steag de brad verde.
Dar, vai, îa cealaltă zi, dimineața, ce văd? Din fereastra casei cele noue, flulura un steag negru Noaptea murise fără de veste proprietarul nouei case. Va fi adormit în gånd cu bucuria clădirii sfârșite, dar, vai, în noaptea asta i se ceruse sufletul întocmai ca la bogatul din evanghelie.
Oare nu era şi aciastă întâmplare un strigăt al Domnalui că noi ,,n’avem casă stătătoare aici pe pămant?”
Viața noastră cea scurtă și degrab alergătoare, strigă și ea pe noi să ne îngrijim mai mult de lăcuința noastră cea veşnică. Insă, vai, oamenii trăesc ca și când n’ar mai muri niciodată. Trăesc ca şi când n’ar mai fi o altă viață dincolo de mormânt. Câți trăesc în adevărul că suntem străini şi călători în această lume?
Un ostaş din Oastea Domnului plecase în propagandă cu cărți religioase într’un sat mai depărtat. Oamenii îl primiră cu nedumerire. Da de unde eşti dta?, – îl întrebară oamenii. «Din o țară străină» – răspunse ostașul. Oamenii rămăseră nedumeriți. «Da, da – răspunse ostașul – eu sunt străin și trăesc într’o țară străina».
«Şi ce fel de medalie ai pe pept»? «Asta înseamnă că slugesc la un împărat ce nu-i din țara asta – răspunse ostașul – și mă lupt într’un războlu ce s’a pornit dela facerea lumii și se va găta la sfårșitul lumii»...
Nedumerirea oamenilor crescu și mai mult. «Ăsta i un smintit». strigară unii… un «bolşevic» – adauseră alții.                            Oameni buni! – răspunse ostaşal – eu nu sunt nici nebun, nici bolșevic. Eu sunt un ostaș din Oastea Domnului. Am zis că sunt străin în o țară străină, pentrucă așa scrie la Scriptură că noi n’avem casă stătătoare a’ci pe pământ… am zis că slugesc la un împărat ce nu-i din lumea asta, dar și voi trebue să slugiți la acel împărat care este Isus Hristos. lar războiul despre care vă spuneam că nu se gată niciodată, este războiul cel sfånt ce se dă între lumină și întuneric, între bine si rău între Ispitiitorul diavol şi creștinii cei adevărați… şi voi trebue să luptați în acest războiu ca nişte «buni ostași ai lui Hristos» (11 Timoteiu 2, 3).
Cuminte răspuns!
O, cum nu înțeleg oamenii că noi suntem niște călători străini în acest pământ. Casa şi patria noastră cea adevărată este sus în cer, este cetatea cea strălucitoare este lerusalimul cel ceresc.
Şi, o, cum nu înțeleg oamenii că noi trăim ‘ca să dobândim această patrie cerească.
America este o țară a neamurilor, o țară plină de oameni şi neamuri strânși din toate părțile lumii. Dar nu toți acești oameni sunt cetățeni americani, Cetățenia americană are o lege specială. Ca să devii cetățean american, trebue să îndeplineşti trei condiții principale: Întâi, trebue să adeverești că ai trăit anumiți ani în America. A doua, să adevereşti că te-ai purtat bine şi cinstit. A treia, să dai un examen prin care să adevereşti că cunoști itoria și legile de căpetenie ale Statelor Unite. Numai împlinind aceste condiții, capeți cetățenia.
Ce icoană minunată este aceasta pentru înțelegerea cetățeniei noastre cei cerești. Pentru dobândirea acestei «cetățeni» cereşti ne trebue şi nouă anumiți ani de pregătire. Ne trebue anumiți ani (viața noastră pământească) pe cari săi petrecen ca «străini», învățând legile și rånduelile Patriei cereşti. Ne trebue anumiți ani pe cari să-i petrecem în duhul legilor cerești, așa cum străinii din America trăesc ani de zile în cadrele legilor americane până când davin cetățeni.
Aşa şi noi: nu suntem încă cetățeni ai Patriei cereşti, dar trebue să trăim ca nişte cetățeni ai ei ca pe urmă să putem dobândi «cetățenia» cea cerească.
«Ai vrea să intri în cer după moarte»? – fu întrebat odată un mare credincios. O, dragul meu – răspunse credinciosul – eu am intrat deja în cer. Duhul ceriului a intrat în mine şi eu am intrat în el, căci altcum n’aș putea dobândi raiul. În cer – dragul meu – nu poate intra decåt cel ce are ceriul în el, în inima lui.
Pentru dobândirea cetățeniei americane se cere pe urmă si un examen; så cere să cunoşti legile și istoria țării. O, de am înțelege că și noi trebue să depunem acest examen. În ziua Judecäțií va trebui să ne arătăm «atestatele de bună purtare» și cunoștințele ce le avem despre Patria cea cerească.
Ohl ce puțin se ocupă oamenii cu aceste lucruri. Ştiu oamenii multe, multe… lucruri nefolositoare sau chiar rele, dar în
cunoștințele cele sufletești sunt bâtă.
Oare câți dintre creștinii de azi cunosc istoria, geografia și legile Patriei cereşti? Este o rușine pentru un om să nu cunoască istoria şi geografia patriei sale; este o ruşine şi mai mare ca un creştin să nu cunoască istoria şi geografia Patriei cerești.
«Geografia» și «istoria» Patriei cerești se aflä pe larg sf. Scriptură. Acolo ni se arată pe larg istoria mântuirii neamului omenesc. Acolo ni se arată pe larg istoria «râurile cele vii» şi mările cele adânci ale bunătăți lui Dumnezeu. Acolo ni se arată înălțimile și «adâncimile cele mari și nepătrunse ale bogăției, înțelepciunii și ştiinții lui Dumnezeu» (Romani 11, 33). Acolo ni se arată Sionul, «muntele cel sfånt al Domnalui», în vârful căruia străluce Crucea Golgotei. Acolo ni se arată şi lerusalimul cel ceresc, cetatea noastră cea veşnică.
«Şi, eu loan am văzut cetatea cea mare, lerusalimul cel sfânt.. cetatea era înconjurată cu un zid mare şi înalt având 12 porți… și ulița cetiții era de aur curat ce strălucea ca cristalul… şi cetatea nu are trebuință de soare nici de lună căci slava lui Dumnezeu o luminează şl noapte nu va fi acolo, nici plângere, nici strigare, nici durere» (Apoc. cap. 21 şi 22).
Fratele meu! Aceasta este cetatea ce ni s’a pregătit nouă ca lăcuință veşnică. Acesta este locul despre care a zis Mântuitoral că; «mã duc să vă gătesc vouă loc, ca unde Eu sunt iş voi să fiți» (loan 14, 2) Ah! ce loc pläcut, ce loc măreț ne-a pregătit nouă Domnul. Însă noi trebue să dobåndim acest loc prin viața şi purtările noastre, căci «înlăuntru în cetate nu va intra nime care trăește în spurcăciune și minciună» (Apocalips 21, 27). «lar afară de cetate stau câinii și fermecătorii și desfrånații și ucigaşii şi oricine trăeste în minciunã» (Apocalips 22, 15).
Fratele meu! ce faci tu pentru dobândirea lerusalimului cel ceresc? Ce faci tu ca sä dobindeşti «c e t ă ț e n i a» acestui oraș ceresc ??

  • Lumina Satelor Nr.47/1928