«Zi-s’a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit țarina. Și cugeta întru sine, zicând: ce voiu face, că nu am unde aduna roadele mele? Şi a zis: aceasta voiu face: strica-voiu jitnițele (hambarele) mele, şi mai mari le voiu zidi şi voiu strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele. Şi voiu zice sufletului meu: suflete ai multe bunătați strânse spre mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis lui: nebune, întru această noapte sufletul tău vor să-l ceară dela tine, dar cele ce ai gătit ale cui vor fi? Aşa este cela ce strânge lui-și comoară, iar nu în Dunnezeu se imbogățeşte.»
(Luca cap 12 vers. 16-21).

Minunată pildă. Parcă nici o tâlcuire nu mai trebue la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni cari trăesc și mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puțin această pildă.
Voiu spune îndată la început că nu averea şi stângerea averii la perdut pe bogatul din evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: «În sudoarea feți tale îți vei câștiga pâinea» şi cele de lipsă traiului. Păcatul se ivește însă atunci când averea se face scopul vieții noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. «Viața cuiva nu stă din prisosurile avuţiei» zisa Isus (Luca 12, 11) Averea e numai un scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător.
Scopul vieţii noastre este să ne îmbogățim în Dumnezeu şi să dobândim mântuirea sufletului. Trăind în lume, trebue să ne grijim și de ale traiului dar adevărata noastră grijă care să se ridice peste toate celelalte trebue să fie: mântuirea sufletului, grija de cele sufleteşti. O cumpănă dreaptă şi înțeleaptă trebue să fie între grijile cele sufleteşti şi cele trecătoare. O înțelegere dreaptă şi înțeleaptă trebue să fie între cele 2 «surori» din viața noastră: între Marta cu grjile vieții trecătoare şi între Maria cu grijile vieţii celei veşnice. Cumpăna celor sufleteşti trebue să tragă totdeauna şi să ne atragă spre grija de suflet. «Marta» trebue să asculte totdeauna de «Maria». Aici era greşala și nebunia bogatulul din evanghelie. Cumpăna vieții lui era răsturnată cu totul. El trăia numai pentru avere. Scopul vieţii lui era… lărgirea hambarelor şi cuvintele…
bea, mănâncă și te veseleşte. Totul pentru cele trecătoare, nimic pentru suflet. Totul pentru lume, nimic pentru ceriu.
Dacă nu băgăm de seamă, averea şi grijile ce e treăcătoare se pot face o mare primejdie pentru sufletul nostru. Lăcomia averilor înădușe grija de cele sufetești… îi face pe oameni zgârciți… îi face să şi uite şi de moarte. Țin să amintesc aici că şi cei săraci pot cădea în ispitele acestea. Și cel sărac porte face un idol din puţinul ce-l are și se poate îneca în lăcomia celor trecătoare.
În lumina vieţii sufleteşti averea noastră nu valorează nimic; nu valorează nimic nici chiar toate averile din lume pentrucă sufletul e mai scump decât toate bogațile lumii.
Bogatul din evanghelie îşi strânsese o avere mare şi acum era frământat de gândul că n’avea hambare destule. Din prisosul averii, el şi-ar fi putut face un ajutor de mântuire sufletească. În jurul lui erau o grămadă de hambare goale: casa orfanilor, văduvelor, săracilor şi lipsiţilor. Dar în loc de acest lucru bun, el face planuri cum să-şi cheltuiască prisosul averii în chefuri şi desfătări lumeşti. Sufletul lui «înseta şi suspina după Dumnezeu» (psalm 61) după mântuire, însă el îl îmbia cu… mâncare şi băutură. Ah! ce nebunie! E aceasta o nebunie de care-i plină şi lumea de azi: Evanghelia de Duminecă este evanghelia vremilor de azi pentrucă şi azi cei mai mulți oameni îşi îmbie sufletul cu… chefuri, cu mâncări și beuturi. «Bea, mănâncă și te veseleşte», aceste vorbe sunt parcă crezul şi credeul oamenilor de azi. Lumea aleargă după câştiguri şi averi pentruca pe urmă să le poată cheltui în desfătări şi plăceri lumeşti. Parola vremurilor noastre este: cât mai multe averi şi câştiguri pentruca să ne putem face cât mai multe plăceri și desfătări lumeşti.
Bogatul din evanghelie este în special chipul și tipul îmbogățirilor din «afaceri» şi din «politică» al căror dumnezeu este pântecele şi poftele.
Bogatul din pilda evangheliei a murit înainte de a-şi vedea plinit planul cu… bea, mănâncă şi te veseleşte. Într’o noapte moartea l’a trecut pe neașteptate în iad. Din toate averile și planurile lui n’a putut duce cu el decât 4 scânduri şi hainele de pe el. Pilda lui şi moartea lui e pusă în fața noastră ca o strigare. Ea strigă tuturor: grijiți că scopul vieţii voastre nu sunt averile şi plăcerile. Îmbogățiţi-vă în Dumnezeu căci nu ştii ziua şi ceasul când moartea va curma zilele voastre.
Mai anul trecut am citit în gazete o interesantă întâmplare din Italia. Intr’un sat din Sicilia trăia un om după chipul bogatului din evanghelie. Cineva s’a apucat noaptea și a lipit pe toți păreți caselor sale table de hârtie pe care era tipărită evanghelia de Duminecă. Treaba asta l’a pus pe gânduri pe cel bogat. La un an, casa lui şi viața lui era schimbată cu totul. Într-o casă schimbată locuia un Zacheu mântuit.
Pilia bogatului din evanghelie ar trebui lipită pe toate casele şi averile noastre să ne aducă aminte neincetat că scopul vieţii noastre nu este numai strângerea de averi trecătoare, ci mai ales îmbogățirea în Dumnezeu.
Dragă cetitorule! Că strângi avere și poţi trăi şi să o poți lăsa copiilor tăi bine faci. Eşti chiar dator să faci aşa. Dar pentru sufletul tău nu înseamnă nimic că vei muri în casă nouă sau veche, cu moșie mai mică sau mai mare. Pentru sufletul tău are însemnătate numai întrebarea: ce avere sufletească vei avea în clipele morți… cu ce te-ai îmbogățit în Dumnezeu… cu ce avere şi cu câtă avere sufletească vei trece în cealaltă lume? Ah! ce nebunie văd eu în lume. E plină lumea de oameni ce aleargă, strâng, zidesc, îşi lărgesc moşiile şi hambarele, dar, vai, n’au nici o avere sufletească. Sunt săraci de orice avere sufletească şi poate că moartea îi pândește. Toată truda lor şi toată viața lor curge spre cele trecătoare și poate că în noaptea asta sau în cealaltă, moartea îi va chema în cealaltă lume. Alți fac şi mai rău: îşi cheltuesc vremea în chefuri, beţii şi desfătări. Se îmbogătesc în averea diavolului şi moartea stă gata să-i mute în iad. Ah! Ce nebunie este a trăi o astfel de viață perdută pentru împărăția lui Dumnezeu.
Rugaciune.
Isuse, bunule Doamne! Şi eu eram pe calea nebunului din evanghelie. Ispita lăcomiei de a strânge averi mă prinsese în ghiarăle ei. Toată truda mea, toată vremea mea, şi toată viața mea curgea spre ispita aceasta. Ca să mă scapi de ea: Tu Doamne cuibul casei mele l’ai spart şi m’ai trimis prin lume sărac şi pribeag. M’ai făcut sărac ca să mă pot îmbogați în Tine şi să pot îmbogăţi şi pe altii. Lasă-mă Doamne în starea aceasta… lasă-mă mai bine lipsit și năcăjit decât să mă prindă iarăşi ispita îmbogățirii în ghiarele ei. Pentru sufletul meu nu înseamnă nimic că voiu muri cu casă sau fără casă, cu moșie ori fără moşie. Pentru sufletul meu are însemnătate numai întrebarea: ce avere sufletească voiu avea în clipa când voiu pleca la cealaltă lume. Întăreşte-mă Doamne și mă ajută să mă pot îmbogați în Tine.
Amin.
Articol preluat din ziarul Lumina Satelor Nr.47 1927 pag.4